Dan Șlincu a fost propus pentru a fi prefect al județului Botoșani. Acesta ar urma să o înlocuiască pe Raluca Curelariu. Șlincu va face echipă tot cu un social democrat. Subprefect va fi Gabriel Galan, cel ca a mai ocupat această funcție.
Dan Șlincu a fost deputat în Parlamentul României (2020–2024), prefect al județului Botoșani (a ocupat această funcție în perioada martie 2017 – decembrie 2019) și director al unor instituții publice deconcentrate locale. A condus Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani în diverse perioade (inclusiv revenind temporar la conducerea instituției la finalul anului 2024).
A fost la conducerea Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură Botoșani la sfârșitul lunii decembrie 2024.
La rândul său, Gabriel Galan a deținut funcția de subprefect al județului Botoșani și a fost consilier județean în perioada 2020–2024. A lucrat ca și consilier parlamentar și consilier juridic, fiind implicat și în coordonarea unor proiecte de infrastructură și reabilitare din județ (cum ar fi lucrările de la Palatul Administrativ din Botoșani).
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia