FOTO Un șofer de microbuz a provocat accidentul din fața Jandarmeriei din Botoșani. Au fost implicate trei mașini

19 octombrie 2026

Un șofer de microbuz a provocat accidentul de luni din fața Jandarmeriei din Botoșani. În accidentul soldat cu o victimă au fost implicate trei mașini, care se deplasau în același sens, dinspre strada Petru Rareș spre Rediu.

Șoferul autoutilitarei nu a păstrat distanța față de un Volkswagen care circula în fața sa și l-a lovit din spate, iar acesta a fost proiectat într-un BMW care circula în fața sa.

Din accident a rezultat rănirea șoferului BMW-ului.

Știrea inițială

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs, luni, pe strada I.C. Brătianu din municipiul Botoșani, în fața sediului Jandarmeriei. Potrivit pompierilor botoșăneni, în eveniment au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, precum și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Botoșani.

Salvatorii au constatat că unul dintre conducătorii auto, un tânăr de 27 de ani, a avut nevoie de ajutor medical. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia