Incident grav la Botoșani! Un copil de 6 ani, mușcat de câine în curtea școlii, lăsat fără tratamentul antirabic la spital

15 octombrie 2026

Un copil în vârstă de șase ani din județul Botoșani a fost supus unor riscuri majore după ce a fost mușcat de un câine în curtea școlii și s-a confruntat cu refuzul inițial al serviciilor medicale, urmat de o criză de stoc epuizat pentru vaccinul antirabic. În ciuda faptului că rabia este o afecțiune letală, unitatea medicală a constatat lipsa completă a dozelor necesare continuării schemei de tratament.

S-a întâmplat pe 6 octombrie. Copilașul de șase ani a fost mușcat de un câine fără stăpân în curtea Școlii "Leon Danaila" din orașul Darabani.

„Programul s-a încheiat, reveniți mâine!”

„În urma acestui incident, in seara acelei zile m-am deplasat cu fiul meu la Spitalul de Pediatrie din municipiul Botoșani unde a fost consultat de personalul medical, după care am fost îndrumat să mă deplasez la Spitalul de Boli Infecțioase pentru administrarea vaccinului antirabic, lucru pe care l-am si făcut, dar am ajuns la Spitalul de Boli Infecțioase in jurul orei 19.00 și personalul medical de acolo ne-a comunicat faptul că programul de administrare a vaccinului antirabic pentru ziua respectivă s-a încheiat in urmă cu o oră si astfel este necesar să revin in ziua următoare. Am încercat in zadar să explic cadrelor medicale faptul că in ziua următoare copilul trebuie să meargă la școală si atât eu, cat si soția mea, trebuie să mergem la serviciu”, ne-a mărturisit tatăl copilului.

A primit o singură doză de vaccin. Ulterior s-a epuizat stocul

În dimineața zilei următoare, bărbatul și-a luat băiatul la ora 07.00 și s-a prezentat din nou la Spitalul de Boli Infecțioase.

„Am găsit aceleași cadre medicale din seara precedentă, dar care atunci când ne-au văzut au plecat pur si simplu, solicitând-le colegilor lor să administreze vaccinul antirabic copilului meu. În ziua de 14.10.2026,in jurul orei 17.00, m-am prezentat cu fiul meu din nou la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Botoșani in vederea administrării unei noi doze de vaccin antirabic, conform graficului primit de la personalul medical, ocazie cu care ni s-a comunicat ca pur si simplu nu mai există doze de vaccin pe stocul unității medicale iar acest vaccin nu poate fi cumpărat din farmacii, personalul unității medicale făcând mențiuni scrise pe graficul de vaccinare in acest sens”, spune tatăl copilului.

Bărbatul se arată consternat de această situație în condițiile în care pe raza județului Botoșani există mai multe focare active cu această boală gravă.

„Apreciez că situația întâmpinată la Spitalul de Boli Infecțioase din municipiul Botoșani este una inacceptabilă și față de care trebuie luate măsuri urgente”, spune părintele.

Ce spun reprezentanții DSP Botoșani

Reporterii BotosaniNews au sesizat reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani.

„Când nu au (n.r vaccinul) de obicei spun. Ei sunt cei care îl gestionează”, ne-a precizat directorul DSP Botoșani, Teodor Ferariu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia