Botoșaniul, unit în rugăciune la Iași. Tânără, la racla cu sfintele moaște: „Am venit la Sfânta Parascheva de când eram copil”

9 octombrie 2026

Pelerinajul istoric de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026, iar printre miile de credincioși care au format primele rânduri la Catedrala Mitropolitană se numără un contingent impresionant de pelerini din județul Botoșani. Încă din prima zi, autocare și mașini personale pline cu credincioși au plecat spre capitala Moldovei, dornici să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Printre pelerinii ajunși la raclă încă din prima zi se află și Gabriela, o tânără din Botoșani care duce mai departe obiceiul primit de la părinți și bunici.

Deși a plecat la drum devreme, sperând că prima zi va fi mai liberă, tânăra a rămas profund uimită de numărul uriaș de oameni care împânzeau deja curtea Mitropoliei.

„Am venit la Sfânta Parascheva de când eram copil, cu mama, cu tata, cu bunica. Acum vin și eu cu familia mea. E așa, ca un fel de tradiție. Ne rugăm pentru sănătate, pentru copii și pentru toți cei care nu mai sunt lângă noi. Chiar dacă drumul este lung și trebuie să aștepți, când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală. Am venit din prima zi, că ne-am gândit că nu o să fie așa aglomerat, dar am rămas uimiți de câți oameni sunt aici. Și cine știe câți vor mai veni!”, spune Gabriela.

Așa ceva! Cum a ajuns o mașină la RAR Botoșani. Angajații de acolo și-au pus mâinile în cap când au văzut-o

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia