Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Corneluș Mihăiță Ursulică, în vârstă de 51 de ani, din comuna Mihăileni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Potrivit procurorilor, în perioada 4-5 aprilie 2018, în urma a două conflicte diferite, pe fondul unor relații tensionate anterioare, botoșăneanul, însoțit de încă o persoană, s-a deplasat la domiciliul victimei H.G., căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului, dar și pe restul corpului, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, la data de 21 aprilie 2018.
.
.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia