Cât de beat a urcat un botoșănean la volan! Polițiștii l-au reținut

2 octombrie 2026

Un botoșănean a băut bine, apoi a urcat la volan. Polițiștii l-au scos din trafic, iar după ce au văzut cât de beat era l-au reținut.  S-a întâmplat pe 01 octombrie 2026, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din localitatea Concești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

„În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 30 septembrie, acesta ar fi condus un autoturism, în comuna Concești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat”, precizează reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.

Botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia