Un bărbat a încercat să mituiască un polițist din Botoșani cu 50 de euro. Polițistul a anunțat imediat Direcția Anticorupție. Ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați, la data de 19 septembrie 2026, prin intermediul sistemului Call-center anticorupție 0800.806.806, de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Secția 10 Poliție Rurală Ștefănești, cu privire la săvârșirea unei fapte de dare de mită.
„În fapt, în jurul orei 10:15, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 24C, în localitatea Ștefănești, doi polițiști au oprit regulamentar pentru control un autoturism înmatriculat în Germania. În timpul verificării autoturismului și a documentelor ocupanților, unul dintre pasageri le-a oferit polițiștilor suma de 50 de euro, disimulată între filele pașaportului, pentru a nu fi dispuse măsurile legale cu privire la deținerea și transportul unei cantități de alcool și țigarete de proveniență extracomunitară, care depășea plafonul vamal admis. Întrebat cu privire la scopul oferirii banilor, acesta a afirmat că suma era „pentru o cafea””, precizează DGA.
Polițiștii au refuzat categoric suma de bani și au sesizat imediat Direcția Generală Anticorupție. Întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul body-worn camera aflat în dotarea unuia dintre agenți.
Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani s-au deplasat la fața locului pentru desfășurarea activităților procedurale. În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia