Administrația Regională de Stat Cernăuți a transmis o adresă președintelui Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Valeriu Iftime, prin care solicită sprijin pentru identificarea unor spații de producție sau logistice, în vederea relocării unor capacități industriale.
Propunerea de relocare, venită din partea șefului Administrației Militare Regionale, Ruslan Osipenko, a fost transmisă CJ Botoșani „datorită proximității geografice, relațiilor economice și transfrontaliere dezvoltate, accesibilității transporturilor și sprijinului constant acordat Ucrainei, România reprezintă una dintre cele mai naturale și promițătoare destinații pentru o astfel de relocare”.
„În urma agresiunii armate pe scară largă a Federației Ruse, întreprinderile ucrainene continuă să își desfășoare activitatea în condițiile unei amenințări permanente reprezentate de atacurile cu rachete și drone asupra obiectivelor industriale, depozitelor, centrelor logistice, infrastructurii energetice și altor obiective de infrastructură critică. Distrugerea sau deteriorarea periodică a capacităților de producție și depozitare creează o amenințare directă la adresa continuității activității întreprinderilor, a îndeplinirii obligațiilor contractuale ale acestora, precum și a conservării echipamentelor, stocurilor de mărfuri și lanțurilor de aprovizionare. În aceste condiții, o parte dintre companiile ucrainene sunt nevoite să ia în considerare posibilitatea transferării unor operațiuni, a creării unor capacități de rezervă pentru depozitare și logistică, iar în unele cazuri – a amplasării producției sau a unei părți a acesteia pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene”, se arată în documentul transmis CJ Botoșani.
Administrația Militară Regională este interesată de instituirea unui mecanism permanent de interacțiune, care să permită corelarea operativă a necesităților întreprinderilor ucrainene cu ofertele disponibile în România privind spații de depozitare și producție, obiective de proprietate imobiliară industrială, terenuri, precum și infrastructura parcurilor industriale și logistice.
.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia