FOTO Învățătoarea din Botoșani care nu a avut nicio floare pe catedră în prima zi de școală. „Le mulțumesc din suflet...”

7 septembrie 2026

Prima zi de școală vine întotdeauna la pachet cu un scenariu bine cunoscut: curți pline de copii cu ghiozdane noi, părinți care își stăpânesc cu greu lacrimile și brațe încărcate de buchete colorate de flori ori cadouri destinate cadrelor didactice. Luni, la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, curtea școlii a fremătat de aceeași emoție curată. Însă pe holul unde funcționează clasa I B, cunoscută sub numele de clasa „Ștrumfilor”, totul s-a întâmplat diferit.

Anul acesta, pe catedra doamnei învățătoare nu s-au adunat zeci de buchete care, în câteva zile, s-ar fi ofilit inevitabil. Înainte de deschiderea primului abecedar cei mici au învățat să-i ajute pe cei care chiar au nevoie.

Așa că părinții și copiii, sub îndrumarea cadrului didactic, au decis să transforme banii destinați florilor într-o donație pentru o cauză nobilă, sprijinind pe cineva aflat în suferință.

Ideea, deși neconvențională pentru tradiția românească, a fost primită cu brațele deschise de familiile micuților. În loc să concureze în cel mai fastuos aranjament floral, comunitatea din Flămânzi a înțeles că frumusețea unui gest stă în impactul pe care îl lasă în comunitate.

Învață de mici să îi ajute pe cei aflați în nevoie

Pentru micii „Ștrumfi”, abia ieșiți de pe băncile grădiniței, acesta nu a fost doar începutul clasei I, ci și o importantă lecție de viață din parcursul lor academic. Pe umerii lor mici, ghiozdanele au părut mai ușoare, fiindcă în inimi au purtat bucuria de a ajuta. Cu fețele luminoase, aceștia au donat bănuții din propriile lor mânuțe, bucuroși că vor ajuta pe cineva în nevoie. La final, plicul a fost sigilat, iar bănuții vor fi donați unei persoane aflată în suferință.

„Le mulțumesc din suflet părinților pentru că au primit această idee cu deschidere și au ales să transforme florile într-un dar cu adevărat prețios: un dar pentru un om care are nevoie de ajutor”, a spus învățătoarea Nicoleta Cârlan.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia