VIDEO Polițiștii din Botoșani au luat măsuri în cazul tânărului care a blocat un drum național și a lovit mai multe mașini

7 septembrie 2026

Polițiștii din Botoșani au luat măsuri în cazul tânărului din Păltiniș care a blocat un drum național și a lovit mai multe mașini. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean, botoșăneanul în vârstă de 18 ani s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

„Tânărul, de 18 ani, în timp ce se afla pe drumul public din localitatea Păltiniș, s-ar fi poziționat în fața unui autoturism și ar fi lovit parbrizul acestuia cu un obiect din lemn, cauzându-i distrugeri”, au declarat, pentru BotosaniNews, reprezentanții Poliției.

De asemenea, oficialii IPJ susțin că tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.

Știrea inițială

Scene șocante petrecute vineri seară pe drumul național DN 29A, pe raza localității Păltiniș din județul Botoșani. Un tânăr în vârstă de 18 ani lovea cu o scândură mașinile care treceau pe acolo.

Botoșăneanul s-a postat pe mijlocul drumului național și, în momentul în care șoferii încetineau pentru a-l evita, le făcea semn să treacă, moment în care lovea mașinile cu lemnul din mâna sa.

Potrivit martorilor, mai multe mașini ar fi fost lovite de individ. Poliția a intervenit după un timp și l-a ridicat pe tânărul respectiv.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia