FOTO Trei tineri din Botoșani arestați preventiv. Ce au făcut în toiul nopții

31 august 2026

Trei tineri au fost reținuți, duminică, de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Botoșani. Cei trei tineri, de 24 și 25 de ani, din localitățile Cristești și Bălușeni, sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tentativă la furt calificat.

Din cercetări a reieșit faptul că, în noaptea de 28 înspre 29 august 2026, persoanele bănuite de comiterea faptelor ar fi pătruns fără drept, prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea unui imobil din comuna Curtești, iar prin forțarea ușii de acces ar fi pătruns în locuință, de unde ar fi sustras un telefon mobil marca Iphone 17 Pro, 2.000 de lei și 2.500 de euro. În urma activităților investigative complexe desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Botoșani s-a stabilit faptul că cei trei tineri ar fi fost implicați și în comiterea altor fapte, pe raza municipiului Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care acestea s-au produs”, au precizat polițiștii.

Astfel, în seara de 29 spre 30 august 2026, în cadrul activităților desfășurate, polițiștii i-au identificat pe tineri, aceștia fiind surprinși în flagrant delict, imediat după ce ar fi pătruns, fără drept, prin escaladarea gardului în curtea imobilului iar ulterior, prin forțarea ușii de acces, în locuința persoanei vătămate, din comuna Albești, fără a fi sustrase bunuri.

Cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Botoșani, ulterior instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia