România are parte de o guvernare în care fiecare indicator important vine cu semnul minus. PIB-ul scade, consumul scade, industria scade, investițiile străine s-au prăbușit, doar presiunea asupra veniturilor românilor crește.
„Trebuie să recunoaștem: domnul premier Ilie Bolojan a reușit o performanță rară în politica românească. A găsit formula prin care aproape orice indicator economic poate fi transformat într-un MINUS. Nu este puțin lucru. Este nevoie de talent”, spune deputatul Marius Budăi, prim-vicepreședinte PSD Botoșani.
Datele statistice recente arată o imagine îngrijorătoare: economia României a înregistrat o scădere în primul semestru, investițiile străine directe s-au redus cu aproximativ 82%, iar producția industrială a scăzut cu 3,53% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Minus la PIB. Minus la consum. Minus la investiții. Minus la industrie. Minus la locuri de muncă. Minus la firme. Minus la puterea de cumpărare. La un moment dat, trebuie să ne întrebăm dacă mai vorbim despre reformă sau doar despre o țară care este împinsă, indicator cu indicator, în jos”, afirmă Marius Budăi.
PSD Botoșani atrage atenția că aceste cifre nu sunt simple statistici. În spatele lor sunt oameni și familii care simt direct efectele măsurilor guvernamentale: facturi mai mari, prețuri mai mari, taxe mai mari și mai puțini bani disponibili pentru consum. 
„Românii nu trăiesc în Excel. Românii trăiesc în casele lor. Își plătesc facturile, merg la magazin, își cresc copiii și încearcă să-și păstreze locul de muncă. Ei văd rezultatul. Văd prețurile. Văd taxele. Văd firmele care își reduc activitatea. Văd locurile de muncă dispărute. Nu mai pot fi convinși că minusul din buzunarul lor este, de fapt, un mare plus al «reformei»”, mai spune deputatul PSD de Botoșani.
În opinia PSD Botoșani, România are nevoie de reforme care să producă dezvoltare, investiții și locuri de muncă, nu de politici care pun presiunea ajustării aproape exclusiv pe cetățeni și pe mediul economic.
„Este un concept economic revoluționar: românul pierde, dar «reforma» câștigă. Seniorul pierde putere de cumpărare, dar avem reformă. Salariatul plătește mai mult, dar avem reformă. Familia cumpără mai puțin, dar avem reformă. Firma se închide, dar avem reformă. Industria scade, dar avem reformă. Dacă acesta este succesul în concepția domnului Bolojan, atunci românii au tot dreptul să întrebe: pentru cine este succesul?”, punctează Marius Budăi.
Social-democrații botoșăneni spun că județul Botoșani are mult de pierdut dintr-o politică economică bazată pe tăieri, deoarece dezvoltarea județului depinde de investiții, de crearea de locuri de muncă și de creșterea puterii de cumpărare. 
„Botoșaniul nu are nevoie de austeritate perpetuă și de lecții despre cum trebuie oamenii să strângă cureaua. Botoșaniul are nevoie de investiții, de locuri de muncă bine plătite, de infrastructură și de șansa reală de a se dezvolta. Românii nu trebuie să fie sacrificați pentru ca niște grafice să arate bine. Economia trebuie să lucreze pentru oameni, nu oamenii să fie sacrificați pentru niște cifre”, subliniază Marius Budăi.
Iar ironia finală, spune deputatul PSD, este că singurul indicator care pare să rămână constant pe plus este numărul explicațiilor Guvernului: „Dacă mai continuă puțin, probabil că singurul indicator care va mai rămâne pe plus va fi numărul de explicații despre cât de bine merge România. Aici trebuie să-i acordăm credit domnului Bolojan - explicațiile merg excelent”.
România are nevoie de o guvernare care să producă plus pentru români: plus la venituri, plus la investiții, plus la locuri de muncă, plus la producție, plus la nivelul de trai și, mai ales, plus la speranță.
„Felicitări, domnule Bolojan! Ați reușit să transformați «reforma» într-un bilanț contabil în care România este aproape mereu pe partea greșită a semnului. MINUS la economie. MINUS la venituri. MINUS la puterea de cumpărare. MINUS la investiții. MINUS la încredere. MINUS PENTRU ROMÂNI – acesta este bilanțul. Nu «Guvernul reformelor». Nu «Guvernul responsabilității». Nu «Guvernul eficienței». GUVERNUL MINUS”, concluzionează Marius Budăi.
Sursa: Comunicat PSD
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia