Copii cu handicap din centrele din Botoșani, lăsați fără haine și jucării de instituțiile care trebuiau să-i protejeze

25 august 2026

Copiii cu handicap din diverse centre din județul Botoșani au fost lăsați fără haine și jucării de instituțiile care trebuiau să-i protejeze. Cel puțin asta reiese dintr-un comunicat al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani. Inspectorii sociali au verificat, luna trecută, „respectarea standardelor minime de calitate de către serviciile sociale, evaluarea în vederea acordării sau reînnoirii acreditării furnizorilor și a licențelor de funcționare, verificarea modului de aplicare a prevederilor legale în domeniul beneficiilor și serviciilor sociale”.

Dintre acestea, 21 misiuni de inspecție au avut loc la centre rezidențiale pentru copii, în cadrul campaniei privind respectarea dreptului copiilor și tinerilor.

„În urma controalelor, inspectorii sociali ai agenției teritoriale au constatat o serie de neconformități, fiind dispuse un număr de 20 măsuri de remediere la 14 entități verificate în cadrul campaniei privind respectarea dreptului copiilor și tinerilor, dintre care cele mai frecvente au fost: completarea rapoartelor trimestriale cu precizări privind obiectele distribuite beneficiarilor;  acordarea efectiv a dreptului la îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/manuale, jucării, transport, materiale cultural-sportive pentru copiii cu dizabilităţi încadraţi în grad de handicap, în cuantum majorat cu 50%.”, precizează sursa citată.

Neregulile găsite nu au dus la sancțiuni, ci la impunerea unor măsuri, urmând ca inspectorii sociali să verifice dacă au fost respectate.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia