Doliu în cultura din Botoșani. O actriță de la Teatrul pentru copii și tineret Vasilache din Botoșani s-a stins din viață. Este vorba de Mihaela Ștempel, care cu rolurile sale a bucurat generații întregi de copii.
Mihaela Ștempel avea 62 de ani.
„Colectivul Teatrului „Vasilache” deplânge plecarea timpurie din această lume a celei care a fost o distinsă colegă, o actriță talentată și un societar de onoare desăvârșit, 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐞𝐥𝐚 𝐒̦𝐭𝐞𝐦𝐩𝐞𝐥. Pentru noi, 𝐌𝐢𝐡𝐚𝐞𝐥𝐚 nu a fost doar o prezență luminoasă pe scenă, ci și un pilon de dăruire, pasiune și profesionalism. Fiecare rol interpretat a lăsat o amprentă de neșters în inimile spectatorilor și în istoria teatrului nostru. În aceste momente de cumplită încercare, transmitem cele mai sincere condoleanțe, gândurile noastre de compasiune și întreaga susținere familiei îndurerate. Dumnezeu să o ierte și să îi așeze sufletul în rândul celor drepți, dăruindu-i pace, liniște și odihnă veșnică!”, este mesajul Teatrului Vasilache.
Actrița Mihaela Ștempel s-a născut pe 27 martie 1964, în Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia