Angajații de la Ambulanță amenință cu proteste. Ce nemulțumiri au

21 august 2026

Angajații de la Ambulanță amenință cu proteste. Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR) a lansat un avertisment la adresa Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, contestând actuala formă a proiectului Legii salarizării. Reprezentanții sindicali acuză ministerul că „agresează” personalul operativ de intervenție și „vandalizează” serviciile publice de salvare, ignorând propunerile transmise de Ministerul Sănătății.

„Serviciile Publice de Ambulanță NU reprezintă ambulanța neagră pentru a fi agresată și vandalizată, ci este ambulanța albă care salvează vieți și trebuie protejată”, au transmis liderii de sindicat într-un comunicat manifest.

FNSAR avertizează că, dacă revendicările nu vor fi integrate integral în textul legii, angajații din teren vor declanșa acțiuni radicale de protest începând de săptămâna viitoare.

Ce nemulțumiri au:

Principala nemulțumire a sindicatelor vizează o prevedere care împarte personalul de intervenție în două categorii distincte de salarizare, în funcție de geografia universitară a țării. Proiectul actual stabilește salarii inferioare pentru angajații din județele care nu dețin centre universitare și salarii superioare pentru cei care lucrează în județe cu tradiție academică.

FNSAR subliniază că o astfel de diferențiere este complet nejustificată. Riscurile profesionale, procedurile medicale de urgență și efortul depus de un echipaj de prim-ajutor sunt identice, indiferent dacă intervenția are loc într-un mare municipiu universitar sau într-o comunitate izolată.

O altă solicitare fermă a Federației este menținerea actualelor drepturi salarizate stabilite prin Legea nr. 153/2017 și Regulamentul de sporuri (HG nr. 153/2018). Sindicaliștii cer ca personalul operativ care își desfășoară activitatea în teren, în regim de urgență, să rămână încadrat la nivelul superior de acordare a sporurilor pentru condiții deosebit de periculoase. Modificarea acestor procente ar însemna, în viziunea FNSAR, o desconsiderare a pericolelor extreme la care se expun zilnic medicii, asistenții și ambulanțierii.

Pe lângă cele două revendicări majore, FNSAR solicită clarificarea urgentă a mai multor prevederi specifice din textul actului normativ, care în prezent lasă loc de interpretări nefavorabile angajaților.

„În condițiile în care nu se vor prelua integral propunerile Ministerului Sănătății propuse și agreate de FNSAR, a fi introduse în proiectul de salarizare, începând cu 1săptămâna viitoare personalul operativ de intervenție din serviciile publice de ambulanță reprezentat de FNSAR ia în calcul declanșarea de acțiuni radicale, până la obținerea prevederilor agreate de Ministerul Sănătății și introducerea lor în proiectul de lege”, precizează într-un comunicat sursa citată.

FOTO Incident pe o stradă din Botoșani. Mașină distrusă după ce peretele unei clădiri s-a prăbușit peste ea

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia