Botoșăneanul care a dat cu mașina peste un bărbat, pe trecerea de pietoni, este anchetat penal. Sorin A., de 48 de ani, din Botoșani, a lovit un bărbat de 40 de ani, pe 19 august, pe raza comunei Dumbrăveni.
La trecerea pentru pietoni din zona unității comerciale ”Penny”, l-a surprins şi acroşat pe Marian Ionuț în vârstă de 40 ani domiciliat în comuna Dumbrăveni, județul Suceava, care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni semnalizată regulamentar, de pe partea stângă spre partea dreaptă, având în vedere sensul de deplasare al autoturismului implicat în accident.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat cu ambulanța la secţia U.P.U. a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava. El a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, TCC Plagă Contuzie frontală, Plagă genunchi drept”.
Conducătorul auto implicat în eveniment a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. El este anchetat pentru săvârșirea infracţiunii de “vătămare corporală din culpă”.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia