Un gest de o rară onestitate a avut loc recent în municipiul Botoșani. Luni, 17 august 2026, un cetățean s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Botoșani pentru a preda suma de 1.000 de lei. Banii fuseseră găsiți cu câteva zile în urmă, mai exact pe data de 12 august 2026.
Banii au fost găsiți în parcarea unui supermarket situat pe Calea Națională. În loc să păstreze banii, botoșăneanul a ales să facă ceea ce este corect și legal, apelând la sprijinul oamenilor legii pentru a găsi păgubitul.
„La data de 17 august 2026, un cetățean a predat polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, suma de 1.000 de lei, găsită în parcarea unui supermarket de pe Calea Națională, din municipiul Botoșani”, au anunțat polițiștii.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani face un apel către persoana care a pierdut această sumă de bani să se prezinte la sediul Poliției municipiului Botoșani. Pentru a reintra în posesia banilor, proprietarul de drept va trebui să ofere detalii specifice care să ateste că suma îi aparține.
„Persoana care a pierdut banii, se poate prezenta la sediul Poliției Municipiului Botoșani pentru a intra în posesia lor. Banii au fost găsiți de persoana care i-a predat polițiștilor, în data de 12 august 2026”, arată IPJ Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia