Accidentul mortal de la Brașov, care a șocat întreaga Românie, a fost produs de un cunoscut om de afaceri, care a prins contracte inclusiv cu instituții publice din Botoșani. Este vorba despre Răducu Coman Florinel, un bărbat care deține o companie ce rulează milioane și apare într-un șir lung de achiziții publice, potrivit Gândul.ro.
Accidentul s-a produs pe 11 august, pe strada Mureșenilor din Brașov.Mașina condusă de un bărbat de 50 de ani a ajuns pe trotuar și a lovit trei pietoni. Doi dintre aceștia au murit, iar cel de-al treilea a fost grav rănit. Autoritățile nu au comunicat oficial numele șoferului, decât că a fost reținut, însă Răducu Coman Florinel este persoana indicată de mai multe surse publice drept bărbatul aflat la volan.
În timp ce anchetatorii încearcă să stabilească toate împrejurările tragediei, o privire în palmaresul profesional al lui Răducu Coman Florinel scoate la iveală legături interesante și câștiguri imense.
El apare ca administrator al Instal Generation SRL, companie din Brașov înființată în 2010. Numai în 2025, firma a raportat o cifră de afaceri de 11.462.860 de lei, adică echivalentul a peste două milioane de euro, și un profit net de 1.484.365 de lei. Performanța a fost obținută cu numai zece angajați.
Și aici povestea devine și mai interesantă. Instal Generation nu lucrează doar cu mediul privat. Bazele de date ale achizițiilor publice au indexat 158 de achiziții directe în care apare compania brașoveanului, printre cumpărători figurând instituții și societăți publice din mai multe zone ale țării. Printre ele se află Penitenciarul Codlea, dar și Ministerul Apărării – UM 01932 Brașov. Firma apare, de asemenea, în achiziții ale Modern Calor, compania publică de termoficare a municipiului Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia