Un tânăr de 26 de ani din județul Botoșani a fost condamnat, săptămâna trecută, pentru infracțiunea de tentativă de omor. Botoșăneanul Marian Cameluș Hrițcanu și-a băgat vecinul în spital, după ce l-a lovitul cu hârlețul în cap.
Tânărul a primit o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare, în baza unei sentințe a Tribunalului Botoșani.
Fapta s-a produs pe 9 aprilie 2020 în localitatea Stânca, însă procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani l-au trimis în judecată în 2025.
Condamnă inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian la o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută şi sancţionată de art. 32 raportat la art. 188 alin.1 şi 2 C.pen. cu aplicarea art. 75 alin.2 lit.a şi art. 76 alin.1 C.pen.. În baza art. 67 alin. 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.
În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b şi h C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe durata pedepsei închisorii. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
În temeiul art.5 alin.5 din Legea nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare informează inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic. Ia act că persoana vătămată Anonimizat 1 a arătat că nu doreşte să beneficieze de dreptul prevăzut de art. 111 alin.5 C.pr.pen. respectiv să fie informată la punerea în libertate în orice mod a inculpatului Hriţcanu Cameluş Marian în cazul condamnării acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie. Ia act că persoana vătămată Anonimizat 1 nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 397 alin. 1, art. 19 şi art. 25 alin. 1 C.pr.pen., cu aplic. art. 1349, art. 1357, art. 1372 și art. 1382 C.civ, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani și obligă inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian la plata către această parte civilă a sumei de 2962,769 lei şi la plata dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 13.04.2020.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b rap. la art. 112 alin.5 C.pen., confiscă de la inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian suma de 100 lei, echivalentul în bani a hârleţului folosit la săvârşirea faptei. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian la plata către stat a sumei de 2345 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 345 lei din cursul urmăririi penale.
În baza art. 274 alin. 1 teza a II-a raportat la 275 alin.6 C.pr.pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale pentru persoana vătămată Anonimizat 1, respectiv av. Ghercă Daniel, în cuantum de 540 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr.249/2025, rămâne în sarcina statului, fiind avansată din fondurile speciale ale Ministerului Public în contul Baroului Botoşani. În temeiul art.275 alin.6 C.pr.pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul Hriţcanu Cameluş Marian, av. Voiniciuc Gabriel, în cuantum de 1138 lei conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1025/2026 (f.92 d.i.), rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Botoșani. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 12.08.2026, prin punerea soluției la dispoziția părților și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia