Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va resfinți, duminică, o biserică din județul Botoșani. Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor va sluji, duminică, 9 august, la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Dolina, comuna Leorda, judeţul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi, unde va resfinţi lăcaşul de cult din comunitate.
De asemenea, luni, la sediul Protopopiatului Dorohoi, începând cu ora 10.00, are loc şedinţa lunară a preoţilor, în cadrul căreia părintele Ciprian Onea va susține conferința cu tema: „Rugăciunea în familie”.
De asemenea, la Biserica „Sfânta Treime” din cartierul ieşean Canta va avea loc şedinţa preoţilor Protopopiatului 1 Iaşi care va fi prezidată de Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoşăneanul.
De la ora 10.00, în sala de şedinţe a Protopopiatului Săveni va avea loc şedinţa administrativă lunară cu preoţii, în cadrul căreia părintele Florentin Puşcaşu va susţine conferinţa cu tema: „Rugăciunea în familie – temelia unităţii şi creşterii duhovniceşti”.
Cum va fi vremea până pe 7 septembrie. Anunțul meteorologilor
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia