O tânără de 29 de ani, din Botoșani, a născut în ambulanță cel de-al șaselea copil. Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani a intervenit pentru preluarea și transportul unei gravide în vârstă de 29 de ani, din localitatea Ghireni, comuna Coțușca, aflată la cea de-a șasea sarcină, către Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani.
Pe timpul transportului, la aproximativ 20 de minute de la plecarea de la domiciliu, în apropierea localității Nichiteni, evoluția rapidă a travaliului a impus oprirea autosanitarei și asistarea nașterii de către echipajul medical.
A fost adusă pe lume o fetiță la termen, cu o greutate estimată de aproximativ 3.500 de grame și un scor Apgar de 8.
După acordarea îngrijirilor medicale imediate, atât mama, cât și nou-născuta au fost transportate în siguranță la Maternitatea Botoșani, unde au fost preluate de personalul medical de specialitate, ambele fiind în stare bună.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia