Un botoșănean a fost luat de ambulanță, sâmbătă, dintr-un parc din Dorohoi. Trecătorii au observat că acesta se simte rău și au sunat imediat la 112. Omul, de 60 de ani, se plimba în Parcul Grădina de Vară de pe Strada 1 Decembrie, din municipiul Dorohoi.
La un moment dat i s-a făcut rău și martorii care erau în parccau sunat de urgență la 112. La fața locului a ajuns de urgență un echipaj medical de la Substația de Ambulanță Dorohoi.
Bărbatul a fost luat de echipajul medical din parc fiind transportat de urgență la Spitalul Academician Leon Dănăilă din Municipiul Dorohoi pentru investigații medicale amănunțite.
„Era slăbit și abia putea să meargă prin parc”, ne-a mărturisit un martor.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia