Alocarea fondurilor pentru evenimentele culturale din municipiul Botoșani a redevenit un teren de dispute politice aprinse. Proiectul de hotărâre privind organizarea ediției a V-a a Festivalului Instituțiilor de Cultură (FIC) a stârnit polemici dure în rândul consilierilor locali. Primăria Municipiului Botoșani, prin Consiliul Local, a propus alocarea sumei de 420.000 de lei pentru cele trei zile de festival, însă o parte a aleșilor locali critică vehement lipsa de transparență și modul de justificare a cheltuielilor.
Andrei Amos, consilier local din partea PNL, s-a poziționat ferm împotriva modului în care a fost fundamentat proiectul. Deși subliniază că susține actul cultural, liberalul consideră că justificarea economică lipsește cu desăvârșire.
„Vreau să precizez de la bun început că nu contest oportunitatea realizării acestui festival. Cultura trebuie susținută, iar instituția de cultură din municipiu merită sprijin. Ceea ce contest este modalitatea în care a fost fundamentată cheltuirea banului public”, a declarat Andrei Amos.
Nemulțumirea principală a alesului PNL este legată de majorarea bugetului comparativ cu anul trecut (când s-au alocat 390.000 de lei), dar și de contradicțiile matematice din acte:
„Proiectul propune alocarea sumei de 420.000 de lei din bugetul local. În anul anterior pentru aceeași manifestare desfășurată pe aceeași durată de trei zile și organizată de aceleași instituții suma propusă a fost de 390.000 de lei, rezultă o majorare de 81.000 de lei, aproximativ 24%. Cu toate acestea, documentația nu explică în mod concret care sunt elementele noi care justifică această creștere. Există o neconcordanță între solicitarea filarmonicii și proiectul de hotărâre. Filarmonica a dat un necesar total de 548.000 dintre care poate suporta 148.000 de lei din bugetul propriu și solicită o suplimentare de 400.000 de lei. Cu toate acestea, proiectul de hotărâre supus aprobării Consiliului Local prevede o sumă de 420.000 de lei din bugetul local. Nu există nici o explicație pentru suma de 20.000 de lei diferență între suma solicitată de Filarmonică și suma propusă spre aprobare”, a adăugat Andrei Amos.
Edilul șef al municipiului, Cosmin Andrei, a ținut să clarifice neconcordanțele financiare semnalate de opoziție, explicând unde ajung cei 20.000 de lei contestați și punând restul creșterilor pe seama inflației.
„Diferența de la 400 la 420 de mii de lei este explicată prin faptul că Teatrul Mihai Eminescu a cerut 20.000 de lei pentru un spectacol, sumă care nu a fost prinsă în bugetul instituției. Celelalte majorări sunt așa com a spus și domnul consilier, datorate contextului economic”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Mai mult, primarul i-a acuzat de ipocrizie pe consilierii care critică festivalul în mod public, dar profită de beneficiile lui în mod privat. Acesta a subliniat că municipalitatea a făcut deja economii substanțiale prin tăierea altor manifestări.
„Am renunțat anul acesta să mai organizăm zilele orașului tocmai pentru cheltuire judicioasă a banului public, dar acest eveniment s-a bucurat de o mare apreciere chiar și din partea dumneavoastră sau a unora dintre dumneavoastră care ați criticat, ați votat împotrivă și după ați sunat să vă dăm invitație. Sunt convins că veți face și anul acesta la fel”, a conchis Cosmin Andrei.
În ciuda dezbaterilor aprinse privind accesul publicului larg, organizatorii au anunțat că modalitatea de participare rămâne neschimbată: la fel ca în anii anteriori, invitațiile pentru public vor fi distribuite direct la sediul Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia