Un nou val de căldură extremă lovește România. Ce temperaturi anunță meteorologii

29 iulie 2026

canicula botosaniUn val de căldură se va extinde și intensifica treptat în România dinspre regiunile vestice, începând de joi, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

„Din data de 30 iulie vom vorbi de un val de căldură ce se va extinde și intensifica treptat în țara noastră, dinspre regiunile vestice, iar intensitatea maximă a acestuia urmând a se realiza cel mai probabil în perioada 3 – 6 august.”, potrivit meteorologilor.

ANM atenționează că în următoarele zile tendința la nivelul Europei este de persistență a unui regim de presiune ridicat și doar în nordul continentului și în zona Oceanului Atlantic vor domina zone cu presiune scăzută, ceea ce va conduce la un regim pluviometric deficitar în cea mai mare parte a zonei.

Acest lucru se va corela și cu prezența unei dorsale de aer foarte cald, nord-african, orientată peste sudul, centrul și sud-estul continentului, conform Agerpres, citat de hotnews.ro.

„Și în alți ani, în luna august ne-am mai confruntat cu valuri de căldură. Amintim aici: perioada 8 – 28 august 2024, cu un maxim al temperaturii aerului de 41,1 grade la Zimnicea înregistrat în ziua de 14 august; perioada 1 – 7 august 2017, cu un maxim al temperaturii aerului de 42,2 grade la Calafat înregistrat în ziua de 6 august; perioada 2 – 9 august 2012, cu un maxim al temperaturii aerului de 43,5 grade la Giurgiu înregistrat în ziua de 7 august”, mai spun meteorologii.

În aceste condiții, pe măsură ce aerul tropical va avansa și către spațiul geografic al României, vremea călduroasă va cuprinde până la sfârșitul săptămânii cea mai mare parte a teritoriului, iar în Banat și Crișana, acolo unde influența aerului fierbinte se va resimți cel mai bine, se vor înregistra primele temperaturi caniculare.

Astfel, joi (30 iulie) vor fi valori de 35 – 36 de grade, iar vineri (31 iulie), maximele vor atinge 37 – 38 de grade și izolat posibil 39 de grade.

Ulterior, în weekend (1-2 august), regimul termic va rămâne neschimbat în vestul țării, dar temperaturi caniculare (în jurul a 35 de grade) vor apărea local și în Maramureș, Transilvania, Oltenia și izolat în Muntenia și Moldova. La fel vor sta lucrurile și în privința disconfortului termic care se va accentua treptat, la început în regiunile vestice, apoi local și în restul teritoriului, subliniază ANM.

Potrivit sursei citate, în vestul țării temperaturile maxime se vor menține la medii de 38 – 39 de grade până în jurul datei de 6 august, după care există o probabilitate destul de ridicată ca temperatura aerului să marcheze o scădere.

„Nu la fel vor sta lucrurile pentru partea de sud a țării unde vremea caniculară și disconfortul termic vor fi în accentuare mai târziu, începând cu data de 3 august și este posibil să persiste până în jurul datei de 9 august”, precizează ANM.

Totodată, meteorologii au explicat că, până în prezent, luna iulie, denumită popular și luna lui cuptor, nu a avut excese termice, intervalele cu vreme caniculară (temperaturi maxime de peste 35 de grade) fiind foarte puține.

Din acest motiv, temperatura medie pe țară înregistrată până la data de 27 iulie 2026, de 20,2 grade, este mai mică cu 0,1 grade față de media perioadei 1991-2020 și de asemenea comparativ mai scăzută față de ultimii 3 ani când aceasta a avut abateri pozitive (+1.7 grade în 2025, +3,2 grade în 2024 și +1,5 grade în 2023).

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia