Municipiul Botoșani continuă implementarea proiectului „CRAFT – Cross-border Renaissance and Promoting Future Traditions”, finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, prin finalizarea investiției destinate modernizării Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Botoșani.
În cadrul activității dedicate creșterii capacității Centrului, au fost achiziționate și puse în funcțiune echipamente moderne care contribuie la îmbunătățirea serviciilor oferite vizitatorilor și la promovarea patrimoniului cultural și turistic al municipiului Botoșani și al regiunii transfrontaliere.
Dotările realizate includ:
Prin această investiție, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică își consolidează rolul de punct de informare modern pentru turiști și de instrument activ în promovarea patrimoniului cultural al Municipiului Botoșani și al zonei transfrontaliere România–Republica Moldova.
Noile echipamente vor permite dezvoltarea unor servicii turistice mai atractive și interactive, facilitând promovarea obiectivelor culturale restaurate prin proiect, organizarea de activități de informare și prezentarea patrimoniului local utilizând tehnologii digitale moderne.
În perioada următoare, investiția va fi completată prin dezvoltarea platformei web dedicate Centrului și a unei aplicații de realitate virtuală, care vor extinde accesul publicului la informații turistice și vor contribui la promovarea comună a patrimoniului cultural din Botoșani și Soroca.
Proiectul CRAFT – Cross-border Renaissance and Promoting Future Traditions urmărește revitalizarea patrimoniului cultural și dezvoltarea turismului durabil în zona transfrontalieră România–Republica Moldova, prin investiții în infrastructură culturală, centre de informare turistică și activități comune de promovare.
Despre proiect:
Titlul proiectului: CRAFT – Cross-border Renaissance and Promoting Future Traditions
Program de finanțare: Interreg NEXT România–Republica Moldova 2021–2027
Parteneri: Municipiul Botoșani – Lider de proiect; Primăria Municipiului Soroca; Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani; Consiliul Raional Soroca
Perioada de implementare: 25.07.2025-24.07.2027
Valoarea totală a proiectului: 1.470.612,12 euro
Contribuția UE (grant): 1.323.550,90 euro
Obiectiv general proiect: Proiectul urmărește să îmbunătățească infrastructura, să îmbunătățească serviciile și promovarea turismului, într-un efort comun de a valorifica potențialul turistic al zonei de program, de a încuraja colaborarea transfrontalieră și de a promova dezvoltarea economică și incluziunea socială.
.
Date de contact:
Manager proiect: Raluca-Maria Bălășcău
Adresa: Botoșani, Piața Revoluției, nr. 1
Telefon: 0231.502.200, int. 310
E-mail: [email protected]
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia