Un tânăr a intrat cu trotineta într-o mașină. Accidentul a avut loc joi, pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani.
Potrivit polițiștilor, un tânăr, de 18 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu trotineta electrică pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față și ar fi intrat în coliziune cu acesta.
Mai mult decât atât, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar trotineta nu este înregistrată. De asemenea, trotineta pe care o conducea i-a fost încredințată de un prieten, spre a fi condusă.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducere unui autovehicul neînregistrat și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia