Inconștiență pe Calea Națională. Doi tineri din Botoșani s-au ales cu dosare penale

21 iulie 2026
Doi tineri din Botoșani s-au ales cu dosare penale după ce au refuzat să oprească la semnalele polițiștilor rutieri. Aceștia conduceau mopedele pe o stradă principală din municipiu fără a deține permise de conducere, iar vehiculele nu erau înmatriculate.

Duminică, 19 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au procedat la oprirea regulamentară, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, a două mopede, conduse de către doi tineri, din municipiul Botoșani.

În urma efectuării de către polițiști a semnalelor de oprire, tinerii nu s-au conformat, continuându-și deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestora. La scurt timp, tinerii au fost identificați și conduși la sediul poliției pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că aceștia nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedele pe care le conduceau nu erau înmatriculate. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia