A fost desemnat, din nou, constructorul șoselei de centură a Botoșaniului. Săptămâna viitoare va fi semnat contractul

19 iulie 2026

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Botoșani” a desemnat constructorul șoselei de centură a municipiului Botoșani, care va face legătura între drumul Botoșani- Suceava și Botoșani- Iași, prin Curtești.

Lucrările vor fi realizate de o asociere de firme condusă de Big Conf Botoșani, alături de Construct Com Botoșani și Straco Holding București.

Acesta urmează să semneze, săptămâna viitoare, contractul de lucrări, după mai bine de un an de contestații și acțiuni în instanță inițiate de Autotehnorom SRL Suceava. În urma proceselor câștigate, Zona Metropolitană Botoșani a fost nevoită să reevalueze lucrările și să desemneze încă o dată câștigătorul, respectiv asocierea condusă de Big Conf SRL.

Informațiile au fost confirmate, pentru BotosaniNews, de un reprezentant al firmei Big Conf SRL.

Valoarea totală a proiectului depășește 58 de milioane de euro, din care doar 2% reprezintă contribuția Primăriei, restul fiind acoperit prin finanțare europeană, prin Programul de Transport 2021–2027.

Traseul noii centuri va avea 10 kilometri, cu trei intersecții importante: un nod rutier cu pasaj suprateran în zona Baisa și două sensuri giratorii în punctele-cheie de la Băiceni și Lebăda.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia