O firmă de construcții din Botoșani la o licitație de 5,3 milioane de lei pentru lucrări de reparații la un spital al SRI

17 iulie 2026

O firmă de construcții din Botoșani s-a înscris la o licitație de 5,3 milioane de lei pentru lucrări de reparații la un spital al Serviciului Român de Informații (SRI). Este vorba de societatea comercială Sud- Est Construct SRL, patronată de omul de afaceri George Turcu, care participă la procedura de licitație pentru lucrari de reparații curente la clădirea administrativă din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”- sediu Balotești.

Autoritatea contractantă care a lansat licitația este Unitatea Militară (UM) 0929 Bucuresti.

Sud- Est Construct SRL participă la licitație în asociere cu alte trei firme din Botoșani, respectiv Nord Tech Project SRL, G&M Surveillance SRL și Devize & Info SRL.

Pentru lucrarea de la Balotești au mai fost depuse două oferte. Una din partea Ama Auto Shop SRL București în asociere cu Agnes Teodorescu Plus Confort SRL, Avitech SRL și JRA Instal Group SRL, iar alta din partea Green Magic House Construct SRL București, în asociere cu Pot Construct Project Management SRL București.

U.M. 0929 este o unitate militară din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI), responsabilă în principal de achiziții, logistică și proiecte de digitalizare/securitate cibernetică.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia