Un accident cu două mașini a avut loc marți în intersecția dintre drumul național DN 29 și drumul județean DJ296A, pe raza localității Roșiori. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat, iar două femei au ajuns la spital.
La locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, echipajul de Terapie Intensivă Mobilă SMURD, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean.
În accident au fost implicate două autoturisme. În unul dintre acestea se aflau patru persoane, iar în celălalt doar șoferul. Toate persoanele implicate erau ieșite din autovehicule și au fost evaluate de echipajele medicale la fața locului.
Două femei, pasagere într-unul dintre autoturisme, au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia