Un bărbat din Botoșani și-a agresat soția și a dat foc casei în care locuia alături de ea și de copii. Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Pavel Cornel Alexa, în vârstă de 39 de ani, din comuna Todireni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă la omor calificat - violență în familie” și „distrugere”.
Potrivit procurorilor, pe 9 iunie 2026, în jurul orei 17.30, în timp ce se afla în aceeași casă cu soția sa, pe fondul unor relații conjugale tensionate, botoșăneanul a luat un bidon cu substanță inflamabilă și a stropit holul locuinței, care nu avea altă ieșire și în care se afla soția sa, împreună cu cei doi copii minori ai lor, după care a dat foc.
Femeia și copii au reușit să se salveze, nu înainte însă ca între soț și soție să aibă loc o luptă fizică.
„În aceste împrejurări a rezultat distrugerea prin incendiere a mai multor bunuri din locuință, precum și autoincendierea inculpatului. După aceasta, inculpatul a ieșit din casă și a distrus parbrizul autoturismului soției sale”, au precizat procurorii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia