Un tânăr din județul Botoșani și-a adus ilegal o armă din străinătate. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au efectuat activități specifice la locuința unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Știubieni, iar la locuința acestuia a fost identificată și ridicată o armă de tip carabină și muniția aferentă, respectiv, aproximativ 300 de bucăți.
Urmează ca aceasta să fie supusă unei expertize criminalistice, pentru a se stabili cu exactitate categoria din care face parte.
Din verificările oamenilor legii, a reieșit faptul că arma ar fi fost adusă de pe teritoriul altui stat, motiv pentru care au fost extinse cercetările și pentru infracțiunea de contrabandă calificată.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia