Un accident rutier cu patru victime a avut loc joi, la Huțani, comuna Vlădeni. Două mașini s-au ciocnit violent. Potrivit cadrelor medicale, șoferul uneia dintre mașini refuză transport la spital, dar alte două victime care erau în cealaltă mașină au fost preluate de echipajele de ambulanță și transportate la spital. Este vorba despre o femeie de 48 de ani și un bărbat de 81 de ani.
De asemenea, a patra victimă a fost preluată de un echipaj TIM, având un traumatism cranio cerebral și traumatism toracic.
La caz au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și descarcerare, ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
La fața locului au ajuns polițiștii, care fac cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul. Primele informații arată că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia