A murit un fost jucător de fotbal! A jucat la naționala României și devenise primar

9 iulie 2026

Fostul fotbalist Gabi Mureșan, care a fost campion cu CFR Cluj și a avut și selecții la echipa națională, s-a stins din viață, în noaptea de miercuri spre joi, la vârsta de 44 de ani.

Mureșan s-ar fi înecat într-un lac situat la ieșirea din localitatea Șaeș spre Apold. Seara trecută, pompierii au fost solicitați pentru căutarea lui, iar ceva mai târziu echipajele de intervenție au reușit să-l extragă din apă.

Medicii au început de îndată manevrele de resuscitare, Mureșan a fost ulterior transportat la UPU Târgu Mureș, dar nu a putut fi salvat.

A jucat la Națională

Fost internațional cu 9 meciuri la prima reprezentativă a României, Mureșan, care a jucat ca mijlocaș defensiv, și-a început cariera la Gaz Metan Mediaș, a trecut ulterior pe la Gloria Bistrița, iar în 2007 a ajuns la echipa cu care avea să ajungă să se identifice, CFR Cluj.

A jucat 6 ani în Gruia, până în 2013, a bifat o experiență în străinătate, un an la Tom Tomsk în Rusia, iar ultimii 3 ani ai carierei i-a petrecut în județul natal, la ASA Târgu Mureș.

Alături de CFR a cucerit 8 trofee, inclusiv titlul de campion al României în 2008, 2010 și 2012.

Din 2020 era primar la Apold

Ulterior încheierii carierei de fotbalist, în 2018, Gabi Mureșan s-a retras la Apold, o comună de circa trei mii de suflete, situată la 15 kilometri de Sighișoara.

A deschis acolo o pensiune, iar în 2020 a candidat pentru postul de primar. A câștigat alegerile cu 63,09% dintre voturi, iar munca depusă în primul mandat i-a adus o victorie lejeră la următorul scrutin, cel din 2024, când a fost reales cu 88,83% dintre sufragii.

Chiar instituția pe care o conducea i-a anunțat, în această dimineață, decesul.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia