Încep înscrierile pentru Programul Rabla Auto 2026. Vezi ce sume se dau!

9 iulie 2026

Startul înscrierilor pentru Programul Rabla Auto 2026 a fost anunțat oficial de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Persoanele fizice își pot depune dosarele începând cu data de 20 iulie 2026, de la ora 10:00. Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, în limita bugetului disponibil.

Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, spune că obiectivul programului rămâne înnoirea parcului auto și reducerea poluării.

„În acest an, am alocat un buget de 300 de milioane de lei pentru Programul Rabla Auto destinat persoanelor fizice, un buget mai mare decât cel de anul trecut. Vrem să venim în sprijinul românilor care doresc să îşi schimbe maşinile vechi şi poluante cu autovehicule noi, mai eficiente şi mai puţin poluante. Continuăm astfel procesul de înnoire a parcului auto naţional şi susţinem achiziţia de vehicule electrice şi hibride, dar şi a autovehiculelor cu motorizare termică, inclusiv GPL/GNC, pentru a oferi beneficiarilor posibilitatea de a alege soluţia potrivită, contribuind în acelaşi timp la reducerea impactului asupra mediului şi la un aer mai curat”, a declarat Florin Bănică.

Sumele sunt împărțite strategic pentru a susține diferite tipuri de vehicule:

    • 165 milioane lei: autoturisme cu motor termic și hibride clasice
    • 120 milioane lei: vehicule 100% electrice și plug-in hybrid
    • 15 milioane lei: motociclete

Sprijinul financiar acordat variază în funcție de nivelul de poluare al noului vehicul achiziționat:

    • 18.500 lei: autoturisme 100% electrice sau cu pilă de combustie cu hidrogen
    • 15.000 lei: mașini plug-in hybrid sau motociclete electrice
    • 12.000 lei: autoturisme hibride standard
    • 10.000 lei: mașini cu motor termic (clasice, GPL sau GNC) și motociclete

Procesul de înregistrare este simplificat și complet digitalizat. Persoanele fizice trebuie să completeze formularele exclusiv online. Aplicația dedicată va deveni activă pe site-ul oficial al AFM în dimineața zilei de 20 iulie.

Rămâi fără cuvine! Un șef din Finanțele Publice, prins la furat dintr-un supermarket din Botoșani

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia