Cât plătește statul pentru îngrijirea unei persoane într-un azil privat

Proprietarii azilelor private cer autorităților modificarea sistemului de finanțare și a standardelor aplicate centrelor de îngrijire. Ei susțin că actualele reguli fac serviciile greu accesibile pentru multe persoane vulnerabile .

Statul plătește, în prezent, între 8.000 și 9.000 de lei pe lună pentru fiecare beneficiar găzduit într-un centru privat cu care are contract, susțin reprezentanții Patronatului Furnizorilor Privați de Servicii Sociale (PFPSS) și ai Asociației Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici (ADIV). Potrivit acestora, un studiu de fundamentare arată că un centru privat poate funcționa legal la un cost minim de aproximativ 6.100 de lei pe lună pentru fiecare beneficiar, fără a include profit.

Reprezentanții celor două organizații atrag atenția că există o diferență semnificativă între costul real al serviciilor și veniturile majorității persoanelor vârstnice. Ei arată că pensia medie în România este de aproximativ 2.800 de lei, iar pensia medie pentru limită de vârstă este de circa 3.100 de lei. În același timp, susțin că accesul în căminele publice este rezervat în principal persoanelor fără venituri și fără susținători, iar locurile disponibile sunt ocupate, existând liste de așteptare, potrivit stirileprotv.ro.

„Căminele publice sunt rezervate, prin criteriile de admitere, în principal persoanelor fără venituri și fără susținători —iar locurile sunt oricum ocupate integral, cu liste de așteptare de ani de zile. Rezultatul este un gol de acces fără nicio ieșire legală: omul cu pensie între 3.000 și 6.000 lei este prea „bogat" pentru a intra în sistemul public, dar de două ori prea „sărac" pentru costul real al unui centru privat conform. Această nevoie nu dispare. Dacă legea nu îi oferă o soluție accesibilă și monitorizată, ea se mută inevitabil către operatori care „se descurcă" prin improvizație, în afara oricărui control. Exact acest fenomen trebuie prevenit”, arată cele două asociații.

Potrivit PFPSS și ADIV, această situație creează un deficit de acces pentru persoanele cu venituri cuprinse între aproximativ 3.000 și 6.000 de lei pe lună, care nu se încadrează în criteriile pentru sistemul public, dar nici nu își pot permite costurile unui centru privat care respectă toate standardele legale.

„Cauza nu sunt tarifele „umflate" ale operatorilor, ci standardele impuse: cerințe de structură, de personal și de birocrație calibrate la un nivel pe care majoritatea românilor nu îl poate plăti. Standardele minimale sunt necesare — dar cele actuale nu mai sunt minimale. Fiecare familie trebuie să poată alege liber între niveluri diferite de serviciu — toate sigure, toate monitorizate, dar la costuri diferite. Astăzi legea oferă o singură opțiune: un standard unic, scump, inaccesibil — sau nimic”, se mai arată în comunicatul acestora.

Proprietarii azilelor private cer o reformă a sistemului

Reprezentanții furnizorilor privați susțin că problema nu este determinată de tarifele practicate de operatori, ci de standardele impuse pentru funcționarea centrelor. Aceștia afirmă că obligațiile privind infrastructura, personalul și cerințele administrative au ridicat costurile la un nivel pe care multe familii nu îl pot suporta. În opinia lor, standardele de siguranță trebuie păstrate, însă ar trebui identificate soluții tehnice echivalente și variante de servicii cu costuri diferite, toate autorizate și monitorizate.

„Nu cerem eliminarea obligațiilor de siguranță, ci soluții tehnice echivalente și măsuri compensatorii, adaptate realității fondului construit. Înțelegem că se pregătesc din nou măsuri imediate. Cerem un singur lucru elementar: înainte de a le adopta, consultați-i pe cei care furnizează efectiv aceste servicii, legal, de zeci de ani. Este esențial ca experiența din 2024 să nu fie repetată. Miza este națională. Dacă centrele private continuă să iasă din sistemul licențiat, zecile de mii de persoane dependente îngrijite de ele nu au unde să meargă: spitalele sunt suprasolicitate și nu sunt locul potrivit pentru îngrijirea de lungă durată, iar sistemul public de cămine este, potrivit tuturor datelor, la capacitate maximă, cu liste de așteptare de ani de zile. Fiecare centru închis înseamnă oameni dependenți mutați pe paturi de spital — la costuri mult mai mari pentru stat — sau lăsați pe mâna unor îngrijitori pe care nu îi autorizează, nu îi controlează și nu îi vede nimeni”, mai adaugă asociațiile.

PFPSS și ADIV solicită autorităților ca, înainte de adoptarea unor noi măsuri pentru sectorul serviciilor sociale, să consulte furnizorii privați care operează în sistemul licențiat. Organizațiile avertizează că, în lipsa unor modificări, închiderea unor centre private ar putea pune presiune suplimentară asupra spitalelor și asupra sistemului public de îngrijire, despre care spun că funcționează deja la capacitate maximă.

În aceste condiții, reprezentanții azilelor private din România cer ca „piața concurențială, licențiată și riguros monitorizată, să preia povara pe care statul nu o mai poate duce singur” și propun o reformă care are ca punct de pornire modul în care funcționează sistemul medical privat. Astfel, aceștia solicită:

• Moratoriu asupra noilor înăspriri. Suspendarea adoptării oricăror noi măsuri restrictive până la realizarea unei consultări reale și a unei analize de impact privind efectele modificărilor legislative din 2024;

• Consultare înainte de decizie. Audiență de urgență și includerea PFPSS și ADIV în toate grupurile de lucru pentru reforma sistemului, alături de Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și celelalte autorități competente;

• Recalibrarea standardelor minimale. Cerințe de siguranță, igienă, hrană și drepturi ale beneficiarilor — ferme și nenegociabile; eliminarea cerințelor de structură, personal și birocrație care generează costuri disproporționate, fără beneficiu real pentru vârstnic;

• Niveluri de serviciu, la alegerea beneficiarului. Clasificarea centrelor pe categorii, după modelul clasificării hoteliere: un standard minim obligatoriu de siguranță pentru toți, apoi niveluri diferențiate de confort și servicii - inclusiv un nivel accesibil persoanelor cu venituri mici și medii;

• Sprijinirea conformării voluntare. Intrarea și rămânerea în legalitate să fie simple, rapide și predictibile: proceduri digitalizate, documente redundante eliminate, calendare realiste de conformare. Cine vrea să respecte legea trebuie ajutat să o facă - apoi monitorizat riguros.

• Egalitate de tratament între furnizori, indiferent de forma juridică. Eliminarea restricției nejustificate prin care societățile comerciale nu pot furniza deloc servicii pentru persoanele cu dizabilități, domeniu rezervat astăzi exclusiv asociațiilor și fundațiilor. Toți furnizorii licențiați trebuie să poată acorda aceste servicii, în condiții egale de control și cu acces egal la finanțare publică;

• „Banul urmează beneficiarul". Mecanisme de coplată, vouchere și contractare de servicii private licențiate, astfel încât sprijinul public să însoțească persoana. Persoanele pentru care statul plătește să își poată alege singure furnizorul licențiat - și să îl poată schimba oricând -, în locul mecanismului actual, în care autoritățile locale decid unde sunt direcționați beneficiarii. Doar alegerea liberă recompensează calitatea și empatia - și disciplinează piața mai eficient decât orice control. Statul plătește astăzi 8.000–9.000 lei pentru un loc pe care piața privată îl oferă la 5.000–6.500 lei;

• Coordonare interinstituțională și eliminarea zonelor gri. Normele emise de Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, IGSU/ISU, ANSVSA și ANPC să fie corelate înainte de a deveni obligatorii, iar delimitarea dintre serviciile sociale și cele medicale rezidențiale (CAEN 8730/8710) să fie clarificată printr-un demers comun al celor două ministere.