Iustin Scripei este regele absolut al snookerului românesc în 2026, după ce a cucerit titlul suprem la FRST Champion of Champions. Turneul de elită a reunit la start exclusiv primii 8 jucători din clasamentul general, oferind meciuri de o intensitate electrizantă. Printr-un parcurs impecabil și un joc de o maturitate remarcabilă, botoșăneanul Scripei a demonstrat de ce merită locul pe cel mai înalt piedestal al competiției.
Marea finală l-a adus față în față cu un rival de calibru, Paul Croitoru. Deși fanii se așteptau la un duel strâns, decis în jocuri decisive, Scripei a dictat ritmul de la prima până la ultima bilă. Cu o stăpânire de sine remarcabilă, Iustin Scripei s-a impus cu un scor categoric de 5-1, adjudecându-și cel mai prestigios trofeu al sezonului. Podiumul competiției regilor a fost completat pe locurile 3 de David Goajga și Andrei Orzan.
Iustin s-a născut pe 17 iulie 2009 și a studiat la Liceul Teoretic „Grigore Antipa” din Botoșani. Face parte și din Academia de snooker Bacău. La vârsta de doar patru ani a primit un cadou care i-a schimbat viața și l-a făcut să-și dorească să câștige cele mai importante competiții de snooker și iată că acum reușește, încet, încet, să-și îndeplinească visul.
„Totul a început de când aveam 4-5 ani și mă uitam împreună cu tatăl meu la snooker. După câteva zile am primit cadou o masă de snooker de mărime mai mică pentru a încăpea în sufragerie, iar în prezent mă antrenez pe o masă profesională achiziționată din fonduri proprii”, a povestit, într-un interviu pentru BotosaniNews.ro, Iustin.
La început, Iustin se antrena singur. Se uita la meciurile campionilor mondiali de snooker și învăța de fiecare dată câte ceva. Ulterior, a reușit să se antreneze într-un mediu profesionist. Primul trofeu înseamnă și acum enorm pentru pentru că l-a obținut chiar de ziua bunicii sale.
„Cel mai important turneu câștigat este Cortez Cup deoarece a fost primul trofeu obținut și a fost câstigat de ziua bunicii, dar și trofeul de campion național la categoria de juniori 2024”, spunea Iustin în cadrul interviului.
A moștenit dragostea pentru snooker de la tatăl său, dar ambiția și perseverența le-a primit de la mama, după cum recunoaște chiar el.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia