Sindicatul ”Impact” Botoșani reprezintă peste 200 de asistenți personali din județul Botoșani, iar în urma unui demers care a durat mai bine de un an de zile, a obținut o hotărâre judecătorească favorabilă pentru asistenții personali și persoanele cu dizabilități grave și accentuate și însoțitorii acestora din județul Botoșani, respectiv dreptul acestora la transportul urban gratuit cu mijloace de transport în comun de suprafață, in baza legitimației eliberate de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului din Botoșani și din țară conform art. 23 din Legea nr. 448/2006 actualizată, de către transportatorii care deservesc transportul urban de suprafață în Municipiul Botoșani.
Încă din luna martie 2025 sindicatul a primit sesizări de la persoane cu dizabilități și asistenți personali-membri de sindicat din județul Botoșani că, legitimația pe care o dețin, emisă de DGASPC Botoșani în baza art. 23 din Legea nr. 448/2006 actualizată și a Ordinului nr. 62/2007 nu mai este recunoscută de firmele de transport în comun din Municipiul Botoșani. Am sesizat acest aspect UAT Botoșani prin Primar și Consiliul Local, dar din păcate, la nivelul UAT Municipiul Botoșani a fost aprobată Hotărârea Consiliului Local nr. 187/12.05.2025 unde, în Anexa la H.C.L. Botoșani nr. 187/12 mai 2025 s-a stabilit că: ” Art. 1 Beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport public urban de călători cu mijloace de transport în comun de suprafață, în municipiul Botoșani, persoanele care au domiciliul sau reședința pe raza municipiului Botoșani și care se încadrează în una din urmatoarele situații:
Art. 2. (1) Eliberarea abonamentelor se va face lunar de către persoana responsabilă din cadrul DAS Botoșani, numai la solicitarea categoriilor de persoane enumerate mai sus sau a reprezentanților legali ai acestora, în intervalul de timp cuprins între ziua de 25 a lunii curente și ziua de 5 a lunii următoare, pentru luna următoare.”
Această metodologie aprobată prin HCL nr. 187/2025 restricționează drepturile asistenților personali și ale persoanelor cu dizabilități , chiar dacă, conform prevederilor art. 23 din Legea nr. 448/2006 actualizată, toate persoanele cu handicap grav sau accentuat, inclusiv copii, însoțitorii acestora și asistenții personali sau asistenții personali profesioniști, indiferent de domiciliu sau angajator beneficiază de gratuitate pe toate liniile de transport urban cu mijloace de transport în comun de suprafață: ”Articolul 23 (1) Persoanele cu handicap grav și accentuat beneficiază de gratuitate pe toate liniile la transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață și cu metroul. (2) Beneficiază de prevederile alin. (1) și următoarele persoane: a) însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora; b) însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora; c) însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap; d) asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; e) asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat. (3) Legitimația pentru transportul urban cu mijloace de transport în comun de suprafață este valabilă pe întregul teritoriu al țării, fiind recunoscută de toate regiile de transport local, și este eliberată de direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului județene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului București, costurile fiind suportate din bugetele județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București. (4) Sumele aferente dreptului prevăzut la alin. (1) și (2) se asigură din bugetele locale. (5) Modalitatea de acordare a gratuității și cuantumul acesteia se stabilesc prin hotărâre a consiliilor locale.”
Sindicatul ”IMPACT” Botoșani, alături de Avocatul Poporului și împreună cu un membru de sindicat care permanent a suferit umilințe din partea conducătorilor auto pe mijloacele de transport în comun din Municipiul Botoșani a contestat în instanță HCL nr. 187/2025, iar prin Sentința nr. 133/2026 Tribunalul Botoșani ”Anulează art. 1 și 2 din H.C.L. nr. 187/12.05.2025 emisă de Consiliul Local Botoșani. Obligă pârâtul să emită o hotărâre cu respectarea dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 448/2006 și ale Ordinului nr. 62/2007.”
„Sperăm ca situația discriminatorie și umilitoare a persoanelor cu dizabilități, a însoțitorilor și a asistenților personali posesori ai legitimațiilor emise în temeiul art. 23 din Legea nr. 448/2006 actualizată să rămână ca un vis urât iar operatorii de transport comun de suprafață din Municipiul Botoșani să își revizuiască atitudinea față de aceste persoane vulnerabile”, a declarat Camelia Socianu, președintele Impact.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia