Organizația județeană a PSD Botoșani deplânge moartea la vârsta de 69 de ani a fostului deputat Doina Drețcanu. Într-un mesaj transmis de conducerea PSD, se arată că „o veste tristă a îndoliat familia social-democrată botoșăneană”.
„Doina Micșunica Drețcanu, fost deputat PSD Botoșani în perioada 2000-2008, a trecut la cele veșnice. În aceste clipe de adâncă durere, cuvintele par neputincioase în fața golului lăsat de plecarea unui om care a dedicat ani buni din viață comunității și județului nostru. Va rămâne mereu în amintirea noastră prin munca depusă și prin urmele lăsate în viața administrativă și politică a județului. Organizația Județeană PSD Botoșani transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate, în aceste momente de grea încercare. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, au precizat oficialii social- democrați.
Fostul deputat de Botoșani Doina Micșunica Drețcanu s-a stins din viață, marți, la vârsta de 69 de ani. Ea a fost parlamentar timp de două mandate, în perioada 2001- 2008.
Doina Drețcanu a fost aleasă pe listele Partidului Social Democrat (PSD). Primul mandat l-a obținut în 2001, după ce l-a înlocuit în funcție pe Costică Macaleți, care a demisionat pentru a deveni prefect.
Ulterior, a câștigat al doilea mandat pe listele PSD în legislativul 2004-2008.
Doina Drețcanu a fost și președinte al organizației municipale a PSD. Ea a fost născută pe 29 decembrie 1957.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia