Meteorologii au actualizat prognoza și au anunțat că de marți noapte, de la ora 23:00, până miercuri, la aceeași oră, județul Botoșani se va afla sub incidența unui Cod Galben de instabilitate atmosferică.
Se vor înregistra averse, intensificări ale vântului, vijelii puternice cu rafale de 50 ...70 km /h și izolat 80 km/ h, grindină de mici și medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp.
ISU Botoșani a înștiințat unitățile administrativ-teritoriale din județ cu privire la fenomenele meteorologice prognozate și a transmis măsurile ce trebuie luate pentru a preveni evenimentele care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor sau produce pagube materiale.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia