O tânără și-a scos bebelușul la vânzare pe Facebook. "10.000 de euro. L-am născut, la revedere"

4 iulie 2026

O tânără și-a scos bebelușul la vânzare pe Facebook. "10.000 de euro, dar pe parcursul sarcinii, să nu mă trezesc...trebuie mâncare, nu stau să negociez, îl dau la stat şi aia e...", spune o tânără din Argeş.

Are 28 de ani. E însărcinată în luna a șaptea. Și are deja patru copii. "Deja am doi daţi la stat, nu aş vrea să îl mai dau, dacă aş găsi o familie care să îl crească  să ajungă ceva mare. Ideea este că dacă sunteţi căsătoriţi să îl trecem pe numele dumneavoastră. Când e să nasc, am venit, l-am născut şi la revedere. Nu mă interesează ce faceţi după, deci nu, nimic. Şi suma pe care mi-o oferiţi dumneavostră care e adică ca să ştiu", spune tânăra din Argeş.

Banii revin obsedant în discuţie. Este o negociere rece pentru copilul pe care îl poartă în pântec şi pe care nu vrea să-l vadă niciodată, scrie Observatornews.ro.

"Copilul acesta este făcut cu un bărbat care nu e... Eu nu vreau copilul ăsta să ştie de mine. Şi bănuţii mi-i daţi la sfârşit dacă vă e frică. Eu mă duc la control, la tot ce este nevoie, vă trimit poze, vă arăt ce analize am făcut, cum e copilul, vi le trimit pe WhatsApp şi când e să mai am să nasc să ne vedem şi stau undeva în Bucureşti... cred că vreţi să nasc acolo şi nasc acolo", spune tânăra din Argeş.

Femeia spune fără pic de ezitare şi soluția de rezervă dacă nu găseşte cumpărător. "Dacă nu vă place, îl las în spital şi la revedere. Adică, eu sunt hotărâtă să vi-l dau, ideea este ca să fiţi şi dumneavoastră hotărâţi, nu după aia să nu mai vreţi", spune tânăra din Argeş.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia