Săraci doar cu numele! Topul localităților din Botoșani în care s-au încasat ilegal cei mai mulți bani din ajutoare

4 iulie 2026

Sute de botoșăneni s-au dat săraci pentru a primi ajutoare de la stat, dar în realitate o duceau chiar bine. Unii aveau salarii, pensii, mașini și chiar câștiguri din jocuri de noroc. Cei mai mulți bani, reprezentând venitul minim de incluziune, s-au încasat în municipiul Botoșani. 93 de persoane au beneficiat ilegal de aceste ajutoare. În comuna Hudești au fost 66 de beneficiari care au încasat sume nejustificat, iar în orașul Ștefănești 42 beneficiari.

Conform datelor centralizate de agenția teritorială, cei mai mulți dintre beneficiari, peste 300, au fost depistați cu venituri obținute din jocuri de noroc, 150 că dețineau autoturisme, iar alți peste 200 beneficiari nu și-au declarat veniturile obținute.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a emis, în perioada ianuarie 2025-aprilie 2026, un număr de 804 decizii pentru recuperarea unor sume încasate necuvenit de către botoșănenii cu venitul minim de incluziune. Nu mai puțin de 1.396.156 lei au fost încasați ilegal.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia