Cei doi bărbați din județul Botoșani, care au ajuns în comă la spital din cauza căldurii, zilele trecute, au murit în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva. Este vorba despre doi bărbați, care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” luni seară.
Unul a căzut în propria curte din Răuseni, iar celălalt a fost luat de ambulanță de pe câmp, de la o stână din Stăuceni. Potrivit cadrelor medicale, aceștia erau cu hipertermie și stare lipotimică pe fondul temperaturilor crescute. Unul avea temperatura corporală de 42 de grade. Din păcate, ambii s-au stins la spital.
Erau internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Mavromati. Unul a murit pe 30 iunie, iar celălalt pe 1 iulie.
Medicii recomandă evitarea expunerii directe la soare între orele 11:00 și 18:00, hidratarea constantă cu apă sau ceaiuri călduțe, consumul de fructe și legume bogate în apă și purtarea de haine lejere, deschise la culoare.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia