VIDEO „O bătaie de joc la adresa oamenilor!” Un primar din județul Botoșani contestă o amendă maximă de la Garda de Mediu

30 iunie 2026

Primarul comunei Mihai Eminescu, Andreea Alecu Gireadă, denunță public o sancțiune pe care o consideră profund abuzivă. Garda de Mediu a aplicat localității pe care o conduce amenda maximă de 45.000 de lei. Motivul? Neîndeplinirea indicatorului de 55% pentru colectarea selectivă a deșeurilor. Revolta edilului este cu atât mai mare cu cât, spune Andreea Alecu Gireadă, inspectorii nu au descoperit nicio neregulă fizică sau depozitare ilegală pe teren.

Potrivit acesteia, sancțiunea aplicată de comisarii de mediu se bazează exclusiv pe rapoarte matematice și statistici rigide, potrivit acesteia. În viziunea autorităților centrale, neatingerea pragului legal de reciclare reprezintă automat o contravenție penalizată drastic.

De cealaltă parte, Andreea Gireadă cataloghează măsura drept o „bătaie de joc” directă la adresa banilor plătiți de contribuabili. Edilul subliniază absurdul situației și anume acela că  deși comuna menține curățenia pe teritoriul său și respectă normele de ridicare a deșeurilor, este pedepsită strict pentru o țintă procentuală greu de atins în comunitățile rurale din România. Astfel, banii din amendă, în loc să finanțeze proiecte locale sau modernizarea infrastructurii de salubritate, vor fi asimilați de bugetul de stat din cauza unor formule birocratice.

„Din cauza faptului că mi-am permis să întreb care este totuși valoarea, cuantumul amenzii cu care va fi amendată comuna Mihai Eminescu, doamna mi-a spus fix așa, citez: „Dacă întrebi 45.000”, adică maximul. Lăsând la o parte că nu se respectă niciun principiu al transparenței, al proporționalității, că nu se prioritizează interesul public, țin să subliniez că această măsură este o bătaie de joc la adresa oamenilor, la adresa plătitorilor de taxe și impozite”, a declarat primarul comunei Mihai Eminescu.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia