FOTO Incendiu provocat de caniculă într-o localitate din Botoșani! Un depozit de furaje s-a făcut scrum

29 iunie 2026

Un incendiu s-a produs, luni după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Smârdan, comuna Suharău, unde un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Proprietara locuinței, deși se afla acasă, a observat incendiul abia în momentul în care întregul depozit era cuprins de flăcări, moment în care a alertat autoritățile.

La fața locului au ajuns două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi și Punctului de Lucru Darabani, cu două autospeciale de stingere, precum și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău, care a acționat cu un buldo-excavator. Forțele de intervenție au constatat că exista riscul de extindere a flăcărilor la locuință și la alte construcții din gospodărie.

Intervenția pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru înlăturarea efectelor, a durat mai bine de trei ore. În urma evenimentului au ars aproximativ 30 de tone de furaje.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de efectul termic produs de acțiunea directă a razelor solare (efect de lupă).

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia