Meteorologii avertizează că luni și marți vor reprezenta punctul culminant al acestui episod extrem, cu temperaturi care pot atinge sau chiar depăși, izolat, pragul de 42 de grade Celsius în vestul țării.
Primele efecte ale valului de căldură s-au resimțit încă de duminică, când în vestul României temperaturile resimțite au depășit 41-42 de grade Celsius, în timp ce la umbră termometrele au indicat până la 39 de grade, potrivit Jurnalul.ro.
A fost prima zi în care codul roșu de caniculă a intrat în vigoare pentru regiunile intracarpatice și pentru zone din nordul Moldovei, unde temperaturile maxime au fost cuprinse între 35 și 40 de grade Celsius. Directoarea ANM explică faptul că avertizarea de cod roșu a fost emisă deoarece valorile estimate sunt foarte apropiate de recordurile absolute pentru luna iunie.
„În țara noastră, 42°C este temperatura maximă absolută a lunii iunie, înregistrată pe 29 iunie. Iar mâine, 29 iunie, așa arată harta”, a explicat directoarea ANM.
Totodată, aceasta a subliniat caracterul fără precedent al avertizării.
„Este o premieră pentru zona țării noastre acest cod roșu emis pentru trei zile consecutiv la un final de lună iunie”, a subliniat Mateescu.
Întrebată dacă temperaturile extreme sunt influențate de fenomenul El Niño, Elena Mateescu a precizat că actualul episod de caniculă are o altă explicație.
„Nu asociem acest val de căldură cu fenomenul respectiv. Spre sfârșitul anului și anul viitor vom resimți efectele fenomenului El Niño.”
Meteorologii explică faptul că România este afectată de o masă de aer foarte cald provenită din nordul Africii, amplificată de un blocaj atmosferic instalat deasupra Europei.
„Vorbim despre o masă de aer foarte cald dinspre nordul Africii, asociată cu un blocaj atmosferic pe Europa, care a determinat 11 zile consecutive de caniculă în partea de vest a continentului, cu deplasare, iată, și spre est.”
Același fenomen a afectat simultan 14 state europene aflate sub avertizări de cod roșu. În Franța au fost raportate aproximativ 190 de recorduri de temperatură, dintre care 38 reprezintă recorduri lunare.
După caniculă vin furtunile și fenomenele meteo extreme
Sfârșitul acestui episod de căldură nu va însemna și revenirea imediată la o vreme liniștită.
Începând de marți seară, în special în zonele de deal și de munte, sunt așteptate manifestări severe de instabilitate atmosferică.
„Când vorbim despre un schimb de masă de aer cald cu aer rece, cu amplitudini termice mari, sigur că da, apar și fenomenele extreme”, a explicat Mateescu.
Meteorologii avertizează că pot apărea vijelii cu rafale de peste 50-60 km/h, grindină și ploi torențiale, cu acumulări de 15-25 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp în intervale foarte scurte de timp. ANM va actualiza avertizările în funcție de evoluția fenomenelor.
Elena Mateescu îi îndeamnă pe români să trateze cu maximă seriozitate avertizările meteorologice și să evite expunerea la soare în orele de vârf.
„Nu vreau să se considere că inducem panica, dar datele arată clar: ne apropiem de cele mai ridicate valori înregistrate vreodată la un final de lună iunie”, a mai declarat directoarea ANM.
Specialiștii recomandă evitarea deplasărilor în intervalele cu temperaturi maxime, hidratarea corespunzătoare, limitarea expunerii la soare și monitorizarea permanentă a avertizărilor nowcasting privind furtunile și fenomenele meteo severe care ar putea urma după încheierea valului de caniculă.















