Un elev din Botoșani a fost eliminat din examenul de bacalaureat pentru tentativă de fraudă. Acesta avea telefonul la el și a primit un mesaj la finalul probei. S-a întâmplat la Colegiul Economic Octav Onicescu.
Luni, la proba scrisă de Limba și literatura română, din cei 2382 de candidați înscriși au absentat 29 de candidați. Un candidat a fost eliminat din examen pentru tentativă de fraudă, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.
La nivelul județului Botoșani, probele scrise din prima sesiune (iunie-iulie) a examenului național de bacalaureat 2026 se vor desfășura în perioada 29 iunie – 2 iulie în 9 centre de examen cu 9 subcomisii.
Calendarul de desfășurare al probelor este următorul:
În această sesiune s-au înscris 2523 candidați (2300 din seria curentă și 223 din seriile anterioare), distribuiți după cum urmează:
Probele încep la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis, în baza unui act de identitate valid, până la ora 8:30.
Pentru redactarea unei lucrări scrise/rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sala de examen.
Pentru rezolvarea subiectelor, candidații vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică și Geografie, candidații pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, hârtia folosită este doar cea distribuită în sălile de examen.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte (ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc.), precum și a oricărui mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.). De asemenea, elevii vor fi informați că nu este permis accesul în săli cu manuale, dicționare, notițe, însemnări etc.
În același timp, candidaților le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrări, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul.
Candidații surprinși în aceste situații vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept urmare, acești candidați nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
Pe durata desfășurării probelor, toate sălile de examen sunt supravegheate audio-video.
Afișarea primelor rezultate (în centrele de examen și online) este programată în data de 7 iulie 2026 (până la ora 12:00), iar afișarea rezultatelor finale este programată în data de 13 iulie 2026 (în centrele de examen și online).
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia