Societatea comercială Nova Apaserv S.A. Botoșani informează utilizatorii că lucrările de remediere a avariei produse la conducta de aducțiune apă brută DN 560 din zona Stânca au fost finalizate, iar începând cu ora 02:00 a zilei de 29 iunie 2026, va fi reluată pomparea apei tratate în sistemul de distribuție.
În perioada următoare, alimentarea cu apă va fi reluată progresiv în toate localitățile afectate. Revenirea serviciului se va produce diferențiat, în funcție de configurația rețelei de distribuție, distanța față de sursa de alimentare, consumul înregistrat și procesul de reechilibrare hidraulică a sistemului.
În această etapă, este posibil ca în anumite zone utilizatorii să constate temporar presiuni mai scăzute sau modificări ale aspectului apei. Aceste fenomene sunt normale în procesul de reumplere și aerisire a conductelor și vor dispărea treptat, pe măsură ce sistemul revine la parametrii normali de funcționare.
Reechilibrarea completă a rețelei poate dura până la 24 de ore de la reluarea pompării, motiv pentru care adresăm rugămintea utilizatorilor de a continua să utilizeze apa în mod responsabil pe parcursul acestei perioade.
Echipele Nova Apaserv vor monitoriza permanent funcționarea sistemului și vor interveni cu operativitate în cazul apariției unor situații neprevăzute, pentru ca procesul de revenire la regimul normal de alimentare să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Nova Apaserv S.A. Botoșani mulțumește utilizatorilor pentru răbdare, înțelegere și sprijinul acordat pe durata acestei intervenții de amploare și își cere scuze pentru disconfortul creat.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia