Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul național DN 29A, în comuna Suharău, un ansamblu de autovehicule, condus de un tânăr de 31 de ani, din județul Bihor.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că șoferul nu a respectat timpii de odihnă, conform prevederilor legale, având montat un dispozitiv capabil să modifice timpul de condus.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 12.000 de lei, iar ansamblul de autovehicule a fost indisponibilizat pentru 9 ore.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia