Consiliul Județean (CJ) Botoșani a adoptat, joi, o decizie cel puțin controversată legată de vânzarea actualului sediu al societății Microbuzul SRL. Consilierii au votat în favoarea proiectului inițiat de președintele Valeriu Iftime privind înstrăinarea unui teren de 2.275 de metri pătrați aflat pe strada Ion Creangă la numărul 35.
Terenul, extrem de generos, este considerat de Iftime drept un „activ neperformant”, deși CJ primește chirie pentru utilizarea acestuia de către Microbuzul.
Șeful CJ recunoaște că scoaterea la vânzare a terenului s-a făcut la solicitarea lui Dumitru Balan, proprietarul firmei Microbuzul, care este și prim-vicepreședinte al PNL Botoșani, însă, pe de altă parte se contrazice și spune că nu știa până joi cine folosea acel teren.
Iată video de mai jos:
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia
Este uimitooor ! Acest Iftime nu administrează deloc patrimoniul public județului Botoșani, ci se grăbește să le asigure peneliștilor din fruntea organizației județene posibilități de înavuțire peste noapte. De-alungul anilor, CJ-ul a rămas fără imobilul în care funcționa Secția de proiectare ( vândută pe sub mână încă din 1994-1995, fără terenurile în care funcționează Hotelul ,, Maria” și fostul garaj UGIRA cu tot cu teren, fără alte terenuri situate în diferite puncte ale județului, acum Iftime vinde și ce a mai rămas. Gogorița că acest teren este ,,neperformant” ține numai la proști. De ce nu dezvolți dumneata, nea Iftime, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, asigurând acest spațiu generos pentru gararea și, eventual, întreținerea utilajelor din dotare, crearea unui dispecerat pentru iarnă și pentru alte întrebuințări ???? Suntem curioși să aflăm, dacă vom afla, cam cu câți lei/mp îl va vinde Iftime ? Sigur pe bani puțini.
măgărie iftime-balan